Subsemnatul Marza Sorin , va aduc la cunostinta hotararea irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o am acum abuziv .
Dupa o analiza amanuntita a situatiei , m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani , cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva , dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.
Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc , atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu , si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.
Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie , fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor .
Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii , pentru ca le poti manca .
Vreau sa stau intins la umbra unui copac , cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer , intrebandu-ma cu uimire de ce adultii nu fac la fel .
Vreau sa ma intorc in trecut , la vremurile cand viata era simpla . Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori , cinci poezii , zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.
Vreau inapoi , atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam , pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam .
Vreau sa cred , ca odinioara , ca totul pe lumea asta este fie gratuit , fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar .
M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare . A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare .
Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit : razboaie si purificari entice , copii abuzati si copii murind de foame , divorturi , droguri in licee, prostitutie , justitie corupta , politicieni de mahala , biserici de homosexuali , frati invrajbiti fara bani , ura , barfa .
Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate , care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati , pentru un televizor de ocazie .
Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste , ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri , casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade ?
Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Menica repetentul , atunci cand jucam fotbal in spatele scolii ?
Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare , cand muzica era neotravita , cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie , fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde .
Vreau desene animate cu Donald Duck , peripetii echipajului ” Speranta ” , navigand cu ” Toate panzele sus ” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai .
Ce bine era cand credeam , in naivitatea mea , ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit !
Promit solemn ca , imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil , o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci , calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe , ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag , in spatele gradinii .
Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei , de facturile de telefon , curent , gaze , apa , gunoi , cablu TV si internet , asigurari pentru masini , asigurari de sanatate , taxe anuale de proprietate , credit – carduri , iarba netaiata , computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic .
Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat : ” Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare ? ” , deoarece acum stiu : vreau sa fiu COPIL . Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic – Harap Alb , gata cu stirile despre teroristi , bombe si caderi de avioane .
Gata cu barfele anturajului , care nu-mi dau pace nici la biserica , gata cu hernia de disc , par grizonat, ochelari pierduti , medicamente scumpe si dinti de portelan .
Gata , stop , cedez ! Demisionez din functia de ADULT .
Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor , nobletea vorbelor , o lume a cuvantului dat si respectat , a dreptatii , a pacii , a viselor implinite , a imaginatiei innobilate , a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu .
Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate si sa stau in bratele lui Iisus . Fiti voi mari si importanti , si ocupati , si ingrijorati . Eu vreau sa cresc MIC !
Semnat :
YO ! .